În săptămâna aceasta avem din nou mai multe prilejuri de întâlnire cu Hristos, atât dimineața, cât și seara, după timpul și inima fiecăruia. Vom sluji Sfânta Liturghie și în timpul săptămânii, luni la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, dar și miercuri și joi dimineața, înainte de serviciu sau școală, pentru cei care doresc să înceapă ziua cu rugăciune și liniște.
Seara de vineri este dedicată rugăciunilor pentru sănătate și familie, continuate printr-un dialog legat de pregătirea nimilor noastre pentru primirea postului și a Sărbătorii Învierii.
Sâmbătă, pe lângă Sfânta Liturghie, pomenirea celor adormiți și spovedanie, vom avea o nouă întâlnire „Frământările noastre”, având ca temă relația cu copiii, urmată de Vecernia cu Litie.
Duminica, după obicei săvârșim Utrenia și Sfânta Liturghie, la care suntem chemați să participăm cu toții.
Acest program este o invitație sinceră de a ne face timp pentru suflet și pentru o viață trăită mai aproape de Dumnezeu.
