A merge „pe altă cale” nu înseamnă o schimbare spectaculoasă peste noapte, ci o hotărâre luată astăzi, aici și acum. Înseamnă pași mici, dar hotărâți: mai multă atenție la aproapele, mai multă sinceritate cu noi înșine, mai mult loc pentru Dumnezeu în viața noastră. Dacă L-am întâlnit cu adevărat pe Hristos, să avem curajul să nu ne mai întoarcem la drumurile vechi.
Astăzi ne aflăm, într-un fel, la sfârșit de drum: la capătul postului pe care l-am străbătut și după sărbătoarea Nașterii Pruncului Iisus, prelungită în toate zilele de praznic care au trecut. Dar, ca la sfârșitul oricărui drum, un alt drum trebuie să înceapă.
Evangheliile citite în aceste zile la Sfânta Liturghie ne vorbesc despre mai multe drumuri:
- Drumul pribegiei lui Iisus Care Se naște într-o peșteră, este adus la Templu pentru a împlini Legea, apoi este dus în Egipt, iar mai târziu se întoarce în Galileea, căutându-Și loc de așezare în cetatea Nazaretului;
- Drumul cruzimii lui Irod care, orbit de setea de putere, hotărăște să ucidă toți pruncii mai mici de doi ani din Betleem;
- Drumul magilor veniți tocmai din depărtări (se pare de la 600–1000 km) pentru a-L descoperi pe Hristos, aducându-I ce aveau ei mai de preț. Iar după ce L-au găsit pe Domnul, „pe altă cale s-au dus în țara lor”. Nu au mai putut merge pe același drum pe care se întâlniseră mai înainte cu viclenia ispititorului. Cum ai putea să mai mergi pe aceeași cale după ce L-ai cunoscut pe Hristos?
Aflați și noi astăzi la o răscruce de drumuri, trebuie să ne întrebăm sincer: pe ce drum vrem să mergem?
- pe drumul pe care Îl alungăm și noi pe Domnul dintr-o parte în alta a vieții noastre? Un drum pe care Îl respingem pentru că nu avem loc să-L găzduim din cauza preocupărilor, grijilor, plăcerilor sau comodității în care ne-am așezat?
- pe drumul cruzimii? Mulți spunem: „Dar nu am omorât pe nimeni!”. Și totuși, trăim într-o țară în care, în ultimii 60 de ani, peste 23 de milioane de prunci au fost omorâți prin avort – și, într-un fel, toți suntem complici. Indiferența, disprețul și judecarea celui de lângă noi ne pot face ucigași. Ne spune Hristos: „Aţi auzit că s-a zis celor de demul: Să nu ucizi; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă…” (Matei 5, 21–22). Câți oameni am ucis până acum Doamne în inima mea?
- sau alegem să mergem și noi „pe altă cale”? Ne-am spovedit, ne-am împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului la această mare sărbătoare. Ne-am apropiat de Hristos. Cum am mai putea merge, oare, pe aceeași cale ca înainte?
A merge „pe altă cale” nu înseamnă o schimbare spectaculoasă peste noapte, ci o hotărâre luată astăzi, aici și acum. Înseamnă pași mici, dar hotărâți: mai multă atenție la aproapele, mai multă sinceritate cu noi înșine, mai mult loc pentru Dumnezeu în viața noastră. Dacă L-am întâlnit cu adevărat pe Hristos, să avem curajul să nu ne mai întoarcem la drumurile vechi. Să plecăm și noi, asemenea magilor, pe o cale nouă – o cale a luminii, a pocăinței și a vieții adevărate.
